Dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență reglementează răspunderea patrimonială a persoanelor care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, persoană juridică.
Prevederile art. 169 alin. (1) și (2) stabilesc următoarele:
„(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;
h) orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.
(2) Administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, va promova acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.”
Răspunderea patrimonială reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 are natura unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, prevăzută de art. 1349 din Codul civil.
Așa fiind, pentru a fi angajată răspunderea întemeiată pe dispozițiile legale menționate, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea unei fapte, producerea unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului, condiţii care capătă conotaţii speciale raportat la natura juridică a răspunderii reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Caracterul special al răspunderii reglementată de aceste dispoziții legale constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor considerate nelegitime, natura prejudiciului, respectiv ajungerea debitorului în stare de insolvență, legătura de cauzalitate tipică între fapte şi prejudiciu, respectiv contribuția faptelor la ajungerea debitorului în stare de insolvenţă, subliniind că acest din urma element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.
Așadar, pentru ca pasivul societății debitoare să fie suportat de către un anumit membru al organelor de conducere, este obligatorie îndeplinirea cumulativă a condițiilor enunțate anterior, în caz contrar devenind inaplicabilă instituția răspunderii patrimoniale pentru intrarea în insolvență.
Alineatul (5) al aceluiași text de lege instituie și o clauză de exonerare a răspunderii, respectiv răspunderea patrimonială a persoanelor nu va putea fi angajată „dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori la faptele care au contribuit la starea de insolvență sau au lipsit de la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolvență și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii”.
De asemenea, dispozițiile alineatului (6) stabilesc faptul că „răspunderea nu va putea fi angajată dacă, în luna precedentă încetării plăților, s-au efectuat, cu bună-credință, plăți în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiția ca acordul să fi fost de natură a conduce la redresarea financiară a debitorului și să nu fi avut ca scop prejudicierea și/sau discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul acordurilor realizate în cadrul procedurii concordatului preventiv”.
Persoana împotriva căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii nu mai poate fi desemnată administrator sau, dacă este administrator în alte societăți, va fi decăzută din acest drept timp de 10 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Acțiunea în răspundere patrimonială se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.
Textul integral al legii poate fi consultat aici.